José Saramago – Evanghelia după Isus Cristos
4 Aprilie 2009
José Saramago, Evanghelia după Isus Cristos
Am făcut în ultima vreme o pasiune pentru José Saramago. Recunosc, de multă vreme nu am mai dat de un autor pe care îmi doresc să îl devorez integral, să îl epuizez. Da, au existat întodeauna cărţi pe care mi-am dorit să le recitesc (deşi de regulă nu o fac, păstrându-le în minte pentru alte vremuri), dar autori care să mă determine să caut şi restul scrierilor mai rar, cel puţin în ultimii ani. Saramago m-a convins, poate pentru că am început cu dreptul, cu Eseul despre orbire adică.
Şi iacătă că, după lectura ucroniilor sale, ajunsei şi la Evanghelia după Isus Cristos. Cineva îmi spunea că din câte ştie subiectul principal al cărţilor sale este moartea. M-am opus vehement, desigur: dimpotrivă, aş fi argumentat, este viaţa împotriva morţii, viaţa instinctuală reprimată, viaţa socială, viaţa împotriva sistemului, viaţa împotriva virtualului şi simulacrelor (Toate numele, Eseu despre orbire, Eseu despre luciditate, Peştera). Acum nu mai sunt aşa de sigur. Urmează să citesc Intermitenţele morţii şi mă tem de ce voi găsi acolo. Dacă nu cumva cartea pe care o citesc mă va determina să mă opresc din goană.
Căci Evanghelia este o carte tare greu de digerat.
Este în primul rând de un curaj nebun. Este dificil să citeşti despre Isus ca despre prinţul Mâşkin, chit că ultimul îl are ca model. Este dificil să citeşti despre un Iosif mânat de pofte sexuale ca orice bărbat şi hăituit de vină până la crucificare.
Este în al doilea rând extrem de convingătoare. Persuasivă în erezia ei prin ironia tuturor trimiterilor la Dumnezeu sub forma laudelor şi rugilor, infirmate de realitatea imediată sau trecută. Şi prin documentarea geografică şi livrescă, uneori poate prea vizibilă, dar mereu oportună.
Saramago este ateu şi comunist convins. Iată de ce contează enorm, dat fiind tema, modul în care te "pregăteşti" de lectură. Eu am făcut-o din întâmplare exact a doua zi după ce mă implicasem într-o lungă dispută despre religie şi enormităţile predării creaţionismului în şcolile româneşti, dispută care plecase de la o carte recent tradusă, Richard Dawkins, Himera credinţei în Dumnezeu (vezi blogul teroristei pentru discuţie, recenzii, linkuri care m-au şocat).
Vă daţi seama că eram deja pornit. Dar Saramago este mai nuanţat şi rând cu rând m-am calmat, doar că înaintez tot mai greu în hăţişul cărţii. Şi la asta se adaugă sentimentul că este încă şi astăzi riscant să citeşti şi să scrii despre o astfel de carte. Sper să reuşesc să o termin până nu devine prea apăsătoare. Până una-alta, revin în curând cu note de lectură.
Tags: Cum stam cu lectura?
